08:46
0


După cum sugerează şi titlul, expoziţia, al cărei curator este Laura Lucia Mihalca, artist plastic şi director al revistei Art Out, reprezintă o incursiune în lumea copilăriei, într-o lume a jocului, a bucuriei fără sfârşit. Lucrările îşi propun ca, în ansamblul lor, să creeze un univers ludic în cadrul căruia publicul să fie direct implicat. Sunt lucrări cu poveşti, sunt lucrări care (ne) povestesc, sunt lucrări cu care publicul va interacţiona.
                                    
Expun : Ioana Niculescu-Aron, Aylin Bayhan, Ciprian Dumitrache, Zamfira Galan, Alexandru Găvan, Laura Lucia Mihalca, Maia S        tefana Oprea, Emanuela Popa, Brânduşa Stanciu, Mariana Ţigănaş şi invitatii Art Out – elevii d-lui profesor şi artist plastic Dorel Zaica, parte din proiectul EXPERIMENTUL ZAICA şi Andreea Vlad.

„Într-o lună care ar trebui dedicată în intregime copiilor, îndrăznim să ne apropiem de aceste teme – joc-joacă şi copilărie, ajunse deja subiecte predilecte în istoria artei universale. Demersul nostru are două direcţii principale: pe de o parte, artiştilor contemporani de diferite vârste le-am propus să îmbrăţişeze aceste teme, din dorinţa de a avea abordarea lor despre copilărie, acum, o dată ajunşi maturi, iar pe de altă parte, ne ataşăm direct de lumea << puilor de oameni, de fiinţă », prin lucrări dezvoltate în cadrul experimentelor Zaica (seturi de exerciţii lingvistice şi de limbaj plastic vizând dezvoltarea creativităţii, exerciţii dezvoltate de artistul plastic si pedagogul Dorel Zaica pe parcursul a aproape 50 de ani de activitate), apropiindu-ne astfel de un univers al copiilor, de o artă realizată de copii, plină de candoarea, prospeţimea şi sinceritatea ideilor şi trăirilor lor. În unele lucrări, vom întâlni figurativul portretelor de copii, în altele – un tip de abstractizare lirică şi ludică, iar cu alte piese din expoziţie, publicul va fi invitat să interacţioneze direct.”, a declarat curatorul expoziţiei, Laura Lucia Mihalca.  


Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 6 – 21 iunie 2013.  



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu